În aceste timpuri moderne cele mai înalte forme de curaj au devenit căutările neîncetate de a-ți găsi câte o traumă. Dacă înainte un act de curaj însemna să îți urmezi cu pasiune visele, să îți susții și să pui în practică ideile tale de adevăr, de frumusețe, de armonie sau a fi în slujba unei cauze, de la salvarea planetei la salvarea albinelor, acum această căutare permanentă și obsesivă a traumelor, pentru a justifica de fapt lipsa de curaj, neasumarea vieții, eșecurile din care nu vrei să ieși, a devenit full time job pentru noua generație.
Majoritatea acestor căutători de traume se opresc doar la a scotoci în trecutul lor lucruri care să le dea o justificare sau motivație pentru a fi nefericiți și a nu face nimic să schimbe asta. Căutărea și tendința de a rămâne doar la stadiul căutărilor și justificărilor, la a găsi motive pentru care nu faci nimic cu viața pe care o ai în dar și pentru a nu schimba nimic e o capcană. Îți crează o iluzie că faci ceva dar adevărul este că dacă conștientizarea și identificarea acestor mecanisme făcute pe baza unor reacții la niște evenimente, experiențe trăite de noi nu are ca scop eliberarea acestor tipare de apărare toxice care ne blochează în viață, iertarea trecutului și a oamenilor, iertare care e responsabilitatea noastră, atunci această goană după traume e doar goana după vânt.
Nu te înnobilează deloc găsirea lor ci vindecarea și eliberarea lor cu adevărat, dar majoritatea dintre noi folosim aceste mecanisme pentru a justifica lipsa de asumare a vieții. S-a format această armată a căutătorilor de traume în jurul unora care care te ajută să îți justifici suferința și eșecul în viață dar nu te îndrumă să te trezești, să îți asumi viața. Ei crează așa-zisul spațiu sigur in care să băltești în tristețea și ura ta, în furia și frustrarea ta și te îndeamnă să scotocești, nu să trăiești.
Scotocitul de traume fără iertare și asumare e un drum care nu duce nicăieri, crează doar confuzie, ceață, resentimente și tu la randul tău devii o victimă seductivă cu care ceilalți trebuie să se poarte cu mănuși că vezi Doamne ai traume de 5 stele... nu ca alții de doar 2 stele. A fost tata un bețiv.. 5 stele .. ai avut un abuz sexual eșuat sau realizat .. 6 stele .. ai avut o mama mai strictă… 3 stele .. mai trebui să scotocești până ajungi la 5 stele. Vei mai identifica un unchi libidinos sau un învățător care nu te-a apreciat și hai ușurel spre 4 stele.
Da, e muncă să ajungi un traumatizat de 5 stele dar e o mare bucurie să ajungi tu o stea, un luminat, un purtător de înțelepciune, un om liber și asumat.
Prețul libertății e asumarea și eliberarea suferințelor tale, nu justificarea lor .. și cine ar vrea să își asume când sunt atâția dispuși să îți îmbrățișeze slăbiciunile fără ca tu să faci nici cel mai mic efort să ieși din ele?